Ce este Kriya Yoga?

Ştiinţa Kriya Yoga, atât de des menţionată în această carte, s-a răspândit mult în India modernă datorită lui Lahiri Mahasaya, Maestrul gurului meu. Cuvântul kriya derivă din sanscritul kri, a face, a acţiona, a reacţiona; aceeaşi rădăcină se întâlneşte în cuvântul karma, legea cosmică a cauzei şi a efectului. Kriya Yoga înseamnă astfel „unirea (yoga) cu Infinitul prin intermediul unei anumite acţiuni sau ritual (kriya). Un yoghin care aplică această tehnică se eliberează gradat de sclavia karma-ei, sau lanţul universal al cauzalităţii.

Din cauza unor restricţii străvechi, nu pot da o explicaţie completă a Kriya-ei Yoga într-o carte destinată marelui public. Tehnica însăşi trebuie să fie învăţată de la un Kriyaban (Kriya Yoghin). În această carte voi menţiona câteva aspecte generale.

Dacă ar trebui să explic Kriya Yoga în câteva cuvinte unui occidental ce are educaţie ştiinţifică, i-aş spune că este o metodă psihofiziologică simplă care determină la nivel fizic eliminarea bioxidului de carbon din sânge şi încărcarea acestuia cu oxigen. Atomii acestui oxigen suplimentar sunt transmutaţi în curenţi subtili care vitalizează creierul şi centrii spinali. Astfel yoghinul poate încetini sau chiar preveni îmbătrânirea ţesuturilor oprind acumularea sângelui venos; yoghinii avansaţi transmută materia în energie pură. Ilie, Isus, Kabir precum şi alţi profeţi obţinuseră controlul în Kriya sau alte tehnici similare, care le permiteau să se materializeze sau să se dematerializeze la voinţă.

Kriya este o ştiinţă foarte veche. Lahiri Mahasaya a învăţat-o de la marele său guruu Babaji, care a redescoperit-o şi i-a clarificat tehnicile, după ce fusese pierdută în epocile întunecate. Babaji este cel care a numit-o simplu Kriya Yoga.

„Kriya Yoga pe care, prin intermediul tău, o dau lumii în acest secol XIX”, i-a zis Babaji lui Lahiri Mahasaya, „este aceeaşi ştiinţă pe care, cu multe mii de ani în urmă, Krishna i-a predat-o lui Arjuna şi care, mai târziu, a fost cunoscută de Patanjali, de Isus, de Sfântul loan, Sfântul Pavel şi alţi discipoli.”

Krishna, cel mai mare profet al Indiei, face aluzie la Kriya Yoga în două sutre din Bhagavad Gita. Unul dintre ele spune: „Alţii sacrifică suflul expirator <apana> şi suflul inspirator <prana>, oprind mişcarea inspiraţiei şi expiraţiei, năzuind la stăpânirea suflurilor <pranayama>.” Interpretarea este: „Yoghinul opreşte descompunerea corporală calmând acţiunea inimii şi plămânilor prin afluxul suplimentar de prana (forţă vitală); el opreşte de asemenea, prin controlul propriei voinţe apana (curentul de eliminare), mutaţiile de creştere din corpul său. Neutralizând astfel descompunerea şi creşterea, yoghinul învaţă să controleze forţa vitală.”

Cealaltă sutra este: „Îndepărtând contactele exterioare cu privirea [aţintită] numai între [cele două] sprâncene, egalizând suflul inspirator <prana> cu suflul expirator <apana> care trec prin nas, ascetul cu mintea, simţul intern şi simţurile stăpânite, care are drept ultim scop eliberarea, lipsit de dorinţă, frică şi milă, numai acela este eliberat pentru totdeauna”.

Krishna spune de asemenea că, într-o încarnare precedentă, el îl învăţase yoga pe Vivasvat, sfântul din antichitate, care l-a învăţat pe Manu, marele legislator. Ultimul, la rândul său, l-a instruit pe Ikswaku, fondatorul dinastiei războinicilor solari din India. Trecând astfel de la unul la altul, din secol în secol, yoga regală a fost conservată de către înţelepţi până la apariţia erei materialiste. Atunci, din cauza secretului cu care o înconjurau preoţii şi a indiferenţei oamenilor, ştiinţa sacră a devenit din ce în ce mai inaccesibilă.
Kriya Yoga este menţionată de două ori de înţeleptul antic Patanjali, cel mai bun comentator al sistemului yoga, care scrie: „Disciplinarea corpului, controlul mental şi meditaţia asupra lui AUM constituie Kriya Yoga”.

Pentru Patanjali, Dumnezeu este vibraţia cosmică a lui AUM pe care o auzi în meditaţie. AUM este Cuvântul Creator, zgomotul Motorului Cosmic, martorul3 Prezenţei Divine. Chiar şi începătorul în yoga nu întârzie să audă în străfundurile fiinţei sale minunatul sunet AUM. Primind astfel o dovadă spirituală, practicantul se convinge că este în contact cu lumea divină.

A doua oară Patanjali vorbeşte despre tehnica Kriya sau controlul forţei vitale astfel: „După ce s-a realizat asana, pranayama este încetarea mişcărilor de inspiraţie şi expiraţie”.

Sfântul Pavel cunoştea Kriya Yoga sau o tehnică similară permiţând branşarea sau debranşarea curenţilor vitali la simţuri. De aceea el a putut spune: „În fiecare zi eu mor; atât este de adevărat lucrul acesta, fraţilor, cât este de adevărat că am de ce să mă laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru”. Printr-o metodă care concentra înăuntru toată forţa vitală a corpului (forţă dirijată de obicei în afară, spre lumea senzorială, dându-i astfel o validitate aparentă), Sfântul Pavel trăia în fiecare zi experienţa unei adevărate uniuni yoghine cu „bucuria” (beatitudinea) Conştiinţei Cristice. În această stare de supremă fericire el avea conştiinţa că „moare” pentru lumea iluzorie a maya-ei.

În starea iniţială a comuniunii cu Dumnezeu (sabikalpa samadhi), conştiinţa practicantului este fuzionată cu Spiritul Cosmic; forţa vitală este retrasă din corp, care pare „mort”, rigid, neanimat. Yoghnul este pe deplin conştient de fixitatea corpului său. Când el ajunge la stări superioare (nirbikalpa samadhi), conştiinţa sa trează este în comuniune cu Dumnezeu, chiar şi atunci când corpul său efectuează muncile zilnice.

„Kriya Yoga este un instrument care permite accelerarea evoluţiei omului”, explica Sri Yukteswar discipolilor săi. „În antichitate, yoghinii au descoperit că secretul conştiinţei cosmice este legat intim de controlul suflului; aceasta este contribuţia Indiei la cunoaşterea umană şi ea este absolut unică şi nemuritoare. Forţa vitală, absorbită de obicei în cursul activităţilor cardiace, trebuie să fie eliberată pentru activităţi spirituale, printr-o tehnică care să permită încetinirea şi calmarea ritmului neîncetat al suflurilor.”

Kriya Yoghinul direcţionează mental energia sa vitală în sus şi în jos de-a lungul circuitului jalonat de cei şase centri de pe coloana vertebrală (medular, cervical, dorsal, lombar, sacral şi coccigeal), ceea ce corespunde celor 12 semne zodiacale, Omul Cosmic simbolic. O jumătate de minut de ascensionare a energiei de-a lungul coloanei vertebrale, conform tehnicilor Kriya, permite omului să realizeze un progres egal cu un an de evoluţie spirituală normală.

Acest sistem sideral la scară umană, cu cele 6 constelaţii interioare (12 prin polaritate) în revoluţie în jurul soarelui reprezentat de Ochiul spiritual omniscient, este în relaţie cu soarele lumii fizice şi cu cele 12 semne ale zodiacului ceresc. Orice om este deci sub influenţa a două universuri: unul interior şi altul exterior lui. Înţelepţii antici au descoperit că această acţiune a mediului ceresc şi terestru asupra omului îl împinge încet înainte pe drumul evoluţiei lui normale în cicluri de 12 ani. Scripturile ne învaţă că sunt necesari un milion de ani de evoluţie normală şi fără boală pentru a perfecţiona creierul uman până la a-l face capabil să atingă conştiinţa cosmică.

O mie de tehnici Kriya realizate în 8 ore şi jumătate îi dau yoghinului într-o singură zi echivalentul a o mie de ani de evoluţie naturală, sau de 365.000 de ani în 12 luni. Kriya Yoga permite astfel să realizezi în trei ani, prin efort inteligent, progresul pe care natura nu-l face decât în 10.000 de secole. De altfel, nu pot apela la ajutorul Kriya-ei decât yoghinii foarte avansaţi care, sub conducerea gurului lor, şi-au pregătit corpul şi creierul pentru a le face apte să suporte puterea dezvoltată de o practică asiduă.

Începătorul în Kriya nu trebuie să practice exerciţii yoghine decât în reprize de 14-48 de execuţii, de două ori pe zi. Unii yoghini obţin eliberarea în 6, 12, 24 sau 48 de ani. Un yoghin care moare înainte de atingerea ţelului suprem duce cu el karma favorabilă datorată eforturilor sale în practica yoga; în viaţa viitoare el va fi dirijat în mod armonios spre Scopul Suprem.

Corpul unui om obişnuit poate fi comparat cu un bec de 50 de waţi care nu poate suporta un curent de miloane de volţi generat de practica Kriya Yoga intensă. O creştere gradată şi regulată a timpului afectat metodelor yoga, transformă din zi în zi corpul, pe plan astral, până îl face capabil să exprime potenţialele infinite de energie cosmică ce constitue prima manifestare activă, materială, a Spiritului.

Kriya Yoga nu are nimic comun cu metodele respiratorii neştiinţifice practicate de un număr de zeloşi rătăciţi. Tentativele lor de a reţine forţat suflul sunt nu numai contra naturii, ci şi cu consecinţe foarte neplăcute. Pe de altă parte, Kriya este însoţită chiar de la început de o stare de perfectă seninătate şi linişte datorate unei forţe regeneratoare curgând de-a lungul coloanei vertebrale.

Această tehnică yoghină străveche converteşte respiraţia în energie mentală. Progresul spiritual permite perceperea suflului ca un act mental: o respiraţie într-un vis.

Se pot da multe exemple pentru a ilustra relaţia matematică între ritmul respirator şi variaţiile corespunzătoare ale stărilor de conştiinţă. Când ne concentrăm atenţia asupra unei chestiuni extrem de dificile, asupra unei sarcini urgente şi delicate, respiraţia se încetineşte automat. Fixitatea atenţiei depinde astfel de încetineala respiraţiei. Respiraţia rapidă, gâfâită, însoţeşte inevitabil stările emoţionale violente: teamă, invidie, mânie. Maimuţa turbulentă inspiră de 32 de ori pe minut, iar omul numai de 18 ori, în medie. Elefantul, broasca ţestoasă, şarpele şi alte animale cunoscute pentru longevitatea lor, au sistem respirator mai lent decât cel al omului. Astfel broasca ţestoasă, care trăieşte 300 de ani, nu respiră decât de 4 ori pe minut.

Efectul întineritor al somnului rezultă din faptul că omul îşi pierde temporar conştiinţa corpului şi suflului său. Dormind, el devine un yoghin: în fiecare noapte el împlineşte ritualul yoga constând în a se elibera de toate identificările cu corpul, în a împrospăta forţa vitală din cei 6 centri de forţă din coloana vertebrală şi din „lotusul cu o mie de petale” din regiunea cerebrală. Cel care doarme se reîncarcă astfel, fără să o ştie, cu energia cosmică susţinătoare a întregii vieţi.

Spre deosebire de cel care doarme, yoghinul realizează conştient şi la propria voinţă un proces simplu şi natural de acelaşi tip. Kriya-yoghinul utilizează tehnica pentru a-şi hrăni şi satura cu lumină nepieritoare celulele corpului, conservându-le astfel într-o stare de magnetizare spirituală. În mod ştiinţific, el face ca respiraţia să devină inutilă, fără ca pentru aceasta să intre (în timpul orelor de practică) într-o stare negativă de somn, de inconştienţă sau de moarte.

La oamenii care sunt sub influenţa maya-ei, sau legilor naturii, curgerea forţei vitale se face spre lumea exterioară; ei utilizează instinctual curenţii săi, risipindu-i în simţuri. Din contră, practica Kriya Yoga inversează direcţia curgerii: forţa vitală este dirijată mental spre microcosmosul fiinţei, unde ea se reuneşte cu energiile subtile din centrii coloanei vertebrale. Recâştigată astfel, forţa vitală, elixir spiritual, reînnoieşte celulele corporale ale yoghinului şl mai ales pe cele ale creierului.

O hrană potrivită, lumina soarelui şi gânduri armonioase sunt elemente care îi conduc pe cei care nu sunt ghidaţi decât de către Natură şi de planul ei divin să-şi desăvârşească realizarea Sinelui într-un milion de ani. Este nevoie de 12 ani de viaţă normală şi sănătoasă pentru ca să apară o perfecţionare în structura creierului, oricât de mică; iar purificarea creierului până când acesta va putea să manifeste conştiinţa cosmică, necesită un milion de ani. Dar yoghinul, prin utilizarea ştiinţei spirituale yoga se sustrage necesităţii respectării legilor naturii o perioadă atât de lungă.

Rupând lanţul respiraţiilor care leagă sufletul de corp, Kriya Yoga prelungeşte viaţa şi măreşte la infinit câmpul conştiinţei. Metoda yoga depăşeşte conflictul între spirit şi simţurile subjugate de materie şi-l eliberează pe discipol pentru a-i permite să-şi regăsească Regatul său Etern. Yoghinul ştie că natura sa adevărată nu este înlănţuită de carapacea carnală, nici de lanţul respiraţiilor – simbol al sclaviei noastre faţă de Aer şi nici de constrângerea exercitată de celelalte patru elemente: Pământ, Apă, Foc, Eter.

Introspecţia, sau „a rămâne aşezat în tăcere” este o modalitate neştiinţiflcă de a te strădui să separi forţat spiritul de simţuri, legate împreună de forţa vitală. Mintea contemplativă în eforturile sale de a se întoarce la divinitate, este readusă în mod constant spre simţuri de către curenţii vitali. Kriya Yoga, controlând direct mintea, cu ajutorul forţei vitale, este calea cea mai uşoară de apropiere de Infinit, cea mai eficace şi cea mai ştiinţifică. Contrastând cu drumul lent şi nesigur al teologiei, Kriya Yoga poate, pe drept cuvânt, să primească numele de rută aeriană; căci pentru a ajunge la Dumnezeu trebuie să mergi cu avionul, nu cu carul cu boi.

Ştiinţa yoghinilor are la bază studiul empiric al tuturor formelor de exerciţii de meditaţie şi de concentrare. Ele permit practicantului să obţină un deplin control al închiderii sau deschiderii circuitelor specifice fiecăruia din cele 5 simţuri, făcând ca prin aceste circuite să treacă sau nu curenţii vitali. Învăţând să-şi izoleze simţurile, yoghinul se poate cupla la voinţă cu lumile subtile, divine sau cu cele materiale. El nu mai este adus, împotriva voinţei sale, de către forţa vitală spre domeniul senzaţiilor gălăgioase şi al gândurilor agitate din sfera umană obişnuită. Stăpân al corpului şi minţii sale, Kriya Yoghinul dobândeşte în final victoria asupra „ultimului inamic”, moartea.

„Astfel, suflete al meu, hrăneşte-te cu Moarte, ea care se hrăneşte cu oameni; Căci Moartea odată moartă, nu mai ai de ce să mori!”

Viaţa unui Kriya yoghin avansat nu mai este influenţată de acţiunile sale trecute, ci numai de directivele sufletului. El evită astfel înaintarea lentă care este datorată acţiunilor egoiste, bune sau rele, ale vieţii cotidiene; târârea de melc este incompatibilă cu zborul său de vultur.

Această metodă superioară de viaţă spiriluală îl eliberează pe yoghinul care, evadând din închisoarea propriului său ego, inspiră cu aviditate aerul liber al omniprezenţei divine. Din contră, sclavia vieţii umane comune se derulează cu o încetineală umilitoare. Omul, chiar şi atunci când urmează neabătut calea normală de evoluţie, rămâne sub tirania naturii; presupunând că nu încalcă nici o lege fizică sau mentală, el va trebui să poarte haina reîncarnărilor succesive timp de 10.000 de secole înainte de a atinge eliberarea finală.

Metoda rapidă a yoghinilor, care le permite să se elibereze de identificarea fizică şi mentală, se impune de la sine celor care sunt nemulţumiţi de durata de un milion de ani. Întârzierea este şi mai mare pentru cei care, mulţumiţi să trăiască fără să se ocupe de suflet, urmăresc mai mult bucuriile grosiere, ofensând astfel natura sfântă a fiinţei lor prin fapte, vorbe şi gânduri. Pentru ei sunt necesare cel puţin două milioane de ani pentru a se elibera!

Omul obişnuit realizează rareori sau niciodată că trupul său este un imperiu vast, condus de Spiritul împărat, aşezat pe tronul de deasupra capului, şi ai cărui guvernatori provinciali sunt cei şase centri de forţă de la nivelul coloanei vertebrale, sau „sfere de conştiinţă”! El guvernează un popor numeros: 27 de miliarde de celule dotate cu inteligenţă elementară infailibilă, care execută toate funcţiile organismului: creştere, transformare, dezagregare; 50 de milioane de gânduri, emoţii şi alte variaţii calitative suferite de către conştiinţă în 60 de ani de viaţă medie. Orice revoltă aparentă a celulelor sau a sufletului contra Spiritului, tradusă prin boli, lipsa raţiunii sau stări de depresiune, nu este imputabilă lipsei de loialitate a acestor servitori umili, ci mai degrabă utilizării necorespunzătoare, din trecut sau prezent, a liberului arbitru al omului, care i-a fost dăruit de către Dumnezeu odată cu Sufletul şi pe care nu-l poate înstrăina.

Omul se identifică cu un eu fals, pe care-l numeşte cel care gândeşte, care vrea, care mănâncă, care digeră şi care se menţine în viaţă, refuzând să admită, deşi pentru asta i-ar fi suficientă puţină autoanaliză, că, în viaţa cotidiană, el nu este nimic altceva decât o marionetă guvernată de acţiunile sale trecute (karma), de mediul său, de anturajul său. Reacţiile intelectuale, tendinţele, obişnuinţele, sentimentele sunt sub dependenţa strânsă a cauzelor trecute care-şi au originea fie în această viaţă, fie într-una anterioară. Numai Spiritul scapă de acest determinism, iar Kriya Yoga are ca scop de a elibera acest Spirit, distrugând vălul aşa ziselor adevăruri şi libertăţi umane. Scripturile declară că omul nu este un corp pieritor, ci un spirit viu. Kriya îi garantează o metodă care-i permite să demonstreze această afirmaţie.

„Ritualurile exterioare nu pot distruge ignoranţa, aceşti doi termeni nefiind reciproc contradictorii” scrie Shankara în celebrul său Un Secol de Versuri. „Numai cunoaşterea realizată efectiv distruge ignoranţa… Cunoaşterea nu poate izvorî decât dintr-o anchetă interioară. Cine sunt? De unde vine Universul? Cine l-a creat? Care este Cauza lui Ultimă? Despre acest gen de întrebări vorbesc eu.” Intelectul nu poate răspunde la aceste întrebări, de aceea înţelepţii au abordat yoga ca tehnică de anchetă spirituală.

Adevăratul yoghin, abţinându-se să se identifice în gând, în voinţă şi în sentimente cu dorinţele corpului său şi eliberând forţele supraconştiente din centrii astrali, trăieşte în lume aşa cum l-a creat Dumnezeu, fără să fie împins de impulsurile trecutului şi nici de atracţiile recente ale slăbiciunilor umane. În momentul în care Dorinţa Supremă se împlineşte, el este la adăpost în portul fericirii veşnice a Spiritului.

Domnul Krishna, referindu-se la eficacitatea sigură şi metodică a ştiinţei yoga, îl laudă pe cel care îi aplică tehnologia cu aceste cuvinte: „Yoghinul este deasupra asceţilor şi este socotit chiar deasupra celor care au Cunoaşterea (Jnana Yoga); yoghinul este deasupra celor care îndeplinesc riturile (Karma Yoga); de acum fii yoghin, o, Arjuna!”

Kriya Yoga este adevăratul „ritual al focului”, pomenit adesea în Bhagavad Gita. Focurile purificatoare ale practicii yoga aduc iluminarea eternă, diferind astfel mult faţă de atât de ineficientele focurile ceremoniale religioase, care prăjesc chiar percepţia adevărului.

Yoghinul îşi aruncă aspiraţiile sale umane în focul dedicat unicului şi fără egal Dumnezeu. Aceasta este adevărata ceremonie yoghină a focului, unde toate dorinţele trecute şi prezente constituie „cărbunele” consumat de dragostea divină. Flacăra Supremă arde orice nebunie umană şi omul este eliberat de orice impuritate. Oasele lui sunt dezgolite, metaforic vorbind, de orice carne a dorinţei, scheletul lui karma-ic albit de razele antiseptice ale soarelui înţelepciunii nu mai are nimic ofensator în faţa umanităţii, nici în faţa Creatorului; iată-l în sfârşit pur.

Autobiografia unui Yoghin – Paramahansa Yogananda
CAPITOLUL: 26

error: © Asociatia Templet