Mahavatar Babaji Maharaj

File0032465

BABAJI, MAHAVATAR (Încarnare Divină)
Gurul lui Lahiri Mahasaya

Am ajutat un artist să picteze imaginea marelui Yoghin Cristic al Indiei moderne.

Autobiografia unui yoghin – Paramahansa Yogananda

CAPITOLUL: 33

Babaji, Yoghinul Cristic al Indiei moderne

Colţurile stâncoase ale Himalayei de nord, din apropiere de Badrinarayan, sunt încă binecuvântate până în zilele noastre de prezenţa vie a lui Babaji, gurul lui Lahiri Mahasaya. Maestrul sihastru îşi păstrează aceeaşi formă fizică de secole, poate chiar de milenii. Nemuritorul Babaji este un avatar, termen sanscrit însemnând „coborâre”: rădăcina ava, „în jos” şi tri, a trece”. În scripturile Indiei, avatar semnifică încarnarea Divinităţii.

„Nivelul spiritual al lui Babaji se află dincolo de puterea de înţelegere umană”, îmi explica Sri Yukteswar. „Viziunea îngustă a oamenilor nu poate penetra până la strălucirea sa transcendentă. Degeaba încercăm să vizualizăm statutul unui avatar, el este de neimaginat.”

Upanishadele au clasificat cu precizie fiecare stadiu al desăvârşirii spirituale. Un siddha („fiinţă ajunsă la perfecţiune”) evoluează plecând de la starea de jivanmukta („eliberat în viaţă”) spre cea de paramukta („libertate supremă” – stăpânire absolută a morţii); acesta din urmă este eliberat definitiv de legăturile maya-ice ale ciclului de reîncarnări succesive. Paramukta se încarnează rareori într-un corp fizic şi, dacă se întâmplă aceasta, el devine un avatar, un model divin revărsând asupra lumii suprema binecuvântare.

Un avatar nu se supune legilor universale; corpul său pur, vizibil ca imagine de lumină, este eliberat de orice dependenţă faţă de natură. La prima vedere, nu este nimic extraordinar în forma unui avatar, totuşi, uneori, această formă nu lasă umbră sau urme de paşi pe ţărână. La o examinare exterioară acestea sunt dovezile simbolice ale eliberării interioare de întuneric şi de legăturile materiale. Doar un asemenea Om-Dumnezeu cunoaşte adevărul dincolo de relativitatea vieţii şi a morţii. Omar Khayyam, atât de neînţeles de către oameni, a cântat în Rubaiyyat un astfel de om eliberat:

„O, Lună a Deliciilor, ce nu descreşti niciodată,
Luna din Ceruri se ridică iarăşi;
De câte ori ridicându-se, în viitor,
Mă va căuta zadarnic în aceeaşi grădină!”

„Luna Deliciilor” este Dumnezeu, etern, imuabil. „Luna din Ceruri” este cosmosul vizibil, supus prefacerilor ciclice; lanţurile lui au fost distruse pentru totdeauna de către înţeleptul persan datorită realizării spirituale: „De câte ori, ridicându-se, mă va căuta … zadarnic!”. Câtă frustrare în căutarea continuă a principiului absolut de către universul manifestat!

Isus a exprimat libertatea sa în alţi termeni: „Atunci s-a apropiat de El un cărturar şi I-a zis: «Învăţătorule, Te voi urma oriunde vei merge.» Isus i-a răspuns: «Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde-Şi odihni capul.»”

Spaţiul său fiind omniprezenţa, cum L-am putea urma pe Isus, dacă nu în Spiritul atotcuprinzător?

Krishna, Rama, Buddha şi Patanjali sunt avatarii hinduşi din vechime. O literatură poetică considerabilă s-a format în jurul lui Agastya, un avatar din India meridională, care a făcut numeroase minuni în secolele care au precedat sau au urmat Erei Creştine. Se spune că Agastya şi-a păstrat corpul fizic până în zilele noastre.

În India, misiunea lui Babaji este de a-i asista pe profeţi în misiunile lor speciale. Astfel el se înscrie în clasificarea spirituală ca Mahavatar (Mare Avatar). Se spune că el l-a iniţiat în Yoga pe Shankara , reorganizatorul Ordinului Swami şi pe Kabir, faimosul sfânt musulman. În secolul XIX, după câte ştim, principalul lui discipol a fost Lahiri Mahasaya, care a dat forţă şi vigoare artei pierdute Kriya Yoga.

Mahavatar-ul este mereu în comuniune cu Cristos; amândoi trimit vibraţii mântuitoare şi au pus la punct tehnica spirituală de salvare a acestei epoci. Opera celor doi maeştri pe deplin iluminaţi – unul aflat încă în corp, celălalt nu – este să inspire naţiunilor renunţarea la războaie, ură rasială, sectarism religios, ca şi la relele materialismului care acţionează ca un bumerang. Babaji este perfect conştient de orientarea timpurilor modeme, îndeosebi de influenţa şi complexitatea civilizaţiei occidentale şi realizează necesitatea răspândirii autoeliberatoare a sistemului yoga, deopotrivă în Occident şi în Orient.

Faptul că istoria nu conţine nici o referire la Babaji nu trebuie să ne surprindă. În nici un secol, marele guru nu s-a manifestat deschis; ochiul deformator al publicităţii nu intră în planurile sale milenare! Ca şi Puterea unică, dar tăcută a Creatorului, Babaji lucrează într-o tăcere smerită.

Marii profeţi, precum Isus şi Krishna, au apărut pe pământ cu o misiune bine definită; ei l-au părăsit de îndată ce obiectivul a fost îndeplinit. Alţi avatari, precum Babaji, întreprind o operă care se raportează la un progres lent, întinzându-se pe secole, şi nu la un mare eveniment care se realizează într-un moment precis al istoriei civilizaţiei. Aceşti Maeştri îşi ascund existenţa de privirile publicului şi au puterea de a se face invizibili la dorinţă. Din acest motiv şi mai ales pentru că ei nu-şi instruiesc discipolii decât sub jurământ de păstrare a secretului, anumite figuri spirituale covârşitoare rămân necunoscute lumii. În aceste pagini eu realizez o creionare a vieţii sale, povestind câteva fapte despre care el crede că sunt utile pentru a fi împărtăşite marelui public.

Nu se ştie nimic despre familia sa, despre locul său de naştere. El vorbeşte de obicei în limba hindi, dar poate conversa la fel de bine în orice limbă. Şi-a ales numele simplu de Babaji (Veneratul Tată), dar discipolii lui Lahiri Mahasaya îl onorează cu titlurile următoare: Mahamuni Babaji Maharaj (Supremul Maestru al Extazului), Maha Yogi (Marele yoghin), Trambak Baba sau Shiva Baba (avatar al lui Shiva). Ce importanţă are că noi nu cunoaştem numele adevărat al unui Maestru pe deplin eliberat de cele pământeşti?

„Când cineva pronunţă cu veneraţie numele lui Babaji”, zicea Lahiri Mahasaya, „el îşi atrage o binecuvântare spirituală spontană.”

Nemuritorul guru nu are nici unul din semnele bătrâneţii; el apare de obicei ca un tânăr de 25 de ani. Cu tenul alb, de talie medie, corpul lui Babaji, viguros şi frumos, răspândeşte radiaţii perceptibile cu ochiul liber. Ochii lui negri sunt calmi şi blânzi, părul lung, strălucitor, are culoarea cuprului. Uneori faţa lui Babaji seamănă cu cea a discipolului său Lahiri Mahasaya, asemănare atât de izbitoare încât acesta din urmă, la bătrâneţe, părea tatăl lui Babaji.

Swami Kebalananda, sfântul meu învăţător de limbă sanscrită, a trăit un timp în Himalaya alături de Babaji.

„Maestrul fără egal se deplasează ici-colo pe platourile înalte din Himalaya, cu grupul său”, îmi povestea Kebalananda. „Grupul său conţine şi doi discipoli americani foarte evoluaţi. El nu stă niciodată prea mult în acelaşi loc: ‘Dera danda uthao’ (‘să ridicăm tabăra şi să plecăm’), exclamă el invariabil. El poartă un danda (baston de bambus) simbolic. Aceste cuvinte sunt semnalul de plecare instantanee a grupului său către un alt loc. El nu utilizează mereu acelaşi procedeu de călătorie astrală pentru a se deplasa instantaneu; uneori se mulţumeşte să meargă pe jos de la un vârf muntos la altul.

Babaji nu poate fi văzut şi recunoscut decât dacă vrea el. Se spune că le-a apărut discipolilor sub un aspect puţin diferit de fiecare dată, uneori cu barbă şi mustaţă, alteori fără. Corpul lui ce nu se degradează, nu are nevoie de hrană şi de aceea Maestrul mănâncă rareori. Totuşi, din politeţe, el acceptă uneori din partea discipolilor fructe, orez gătit cu lapte şi unt clarificat.

Două incidente uimitoare din viaţa lui Babaji îmi sunt cunoscute”, a continuat Kebalananda. „Într-o noapte, discipolii săi erau aşezaţi în jurul unui rug uriaş, aprins în vederea celebrării unei ceremonii sacre vedice. Brusc, marele guru a luat un lemn aprins şi l-a lovit uşor în umăr pe un chela (discipol) care se afla aproape de foc.

– Este o cruzime, Maestre! a protestat Lahiri Mahasaya care era de faţă.

– Ţi-ar fi plăcut să-l vezi arzând de viu sub ochii tăi, conform destinului său?

Cu aceste cuvinte Babaji, îşi puse mâna sa vindecătoare pe umărul desfigurat al acelui chela.

– În această noapte te-am salvat de la o moarte groaznică. Legea karma-ică (a destinului) este satisfăcută de această mică arsură.

Altă dată, sfânta adunare a fost tulburată de sosirea unui străin care reuşise să se caţere, cu o hotărâre uimitoare, pe peretele muntos aproape inaccesibil, până la poiana unde era grupul Maestrului.

– Domnule, dumneavoastră sunteţi desigur marele Babaji?

Faţa omului era luminată de o inexprimabilă devoţiune.

– Luni de zile v-am căutat neobosit, prin aceste vârfuri pietroase. Vă rog să mă primiţi ca discipol.

Întrucât guru-l nu răspundea nimic, omul arătă o prăpastie uriaşă de dedesubtul platoului.

– Dacă refuzaţi, voi sări în prăpastie. Viaţa nu are nici o valoare pentru mine dacă sunt nedemn de ghidarea dumneavoastră către Dumnezeu.

– Sări, în acest caz! zise cu răceală Babaji. Nu te pot accepta în starea ta actuală de evoluţie spirituală.

Fără un cuvânt, omul se aruncă în prăpastie. Atunci Babaji i-a trimis pe discipolii şocaţi să-l caute pe străin. Când ei au revenit cu corpul zdrobit, Maestrul îşi puse mâinile sale divine pe capul celui mort care deschise ochii şi a îngenuncheat umil la picioarele atotputernicului guru.

– Acum iată-te pregătit să devii discipolul meu.

Babaji îi surâse afectuos celui reînviat:

– Tu ai suportat curajos o probă redutabilă, de acum înainte moartea nu va mai avea putere asupra ta: faci parte din grupul nostru nemuritor. După aceea, el pronunţă fraza obişnuită: Dera danda uthao, semnalul de plecare şi grupul dispăru.”

Un avatar trăieşte în Spiritul Omniprezent; legile obişnuite nu se aplică pentru el. De aceea, nu există decât un singur motiv pentru ca Babaji să-şi menţină forma fizică secol după secol: dorinţa de a dărui umanităţii un exemplu concret al propriilor ei posibilităţi (actualmente latente). Cât timp omul nu va sesiza scânteia divină din fiinţa sa, el va rămâne sub puterea iluziei şi nu-şi va putea transcende mortalitatea.

Isus cunoştea de la început derularea vieţii sale; El a parcurs etapele nu pentru El însuşi, nu din obligaţie karma-ică, ci numai pentru a permite elevarea oamenilor capabili să reflecteze asupra sacrificiului Său. Cei patru evanghelişti – Matei, Marcu, Luca şi Ioan – au înregistrat inefabila dramă în beneficiul generaţiilor următoare.

La fel, pentru Babaji nu există relativismul trecut, prezent, viitor, căci de la început toate fazele existenţei sale îi sunt cunoscute. Totuşi, coborându-se la nivelul înţelepciunii limitate a omului, el a săvârşit numeroase fapte din viaţa sa divină în prezenţa unuia sau a mai multor martori. Astfel, un discipol al lui Lahiri Mahasaya a fost prezent când Babaji a considerat că a venit timpul să proclame posibilitatea imortalităţii corpului. El a făcut această afirmaţie în faţa lui Ram Gopal Muzumdar, pentru ca ea să fie cunoscută de toate inimile care îl caută pe Dumnezeu şi să le servească de inspiraţie. Marile fiinţe nu vorbesc şi nu iau parte la cursul aparent natural al evenimentelor decât pentru binele umanităţii, aşa cum a spus Isus: „Tată… Ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar vorbesc astfel pentru mulţimea care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis.”  În timpul şederii mele la Ranbajpur, la Ram Gopal, „Sfântul care nu doarme niciodată”, acesta mi-a relatat povestea uimitoare a primei sale întâlniri cu Babaji:

„Mi se întâmpla uneori să-mi părăsesc singurătatea grotei mele pentru a merge să mă aşez la picioarele lui Lahiri Mahasaya, la Benares”,  îmi povestea Ram Gopal. „Odată, spre miezul nopţii, în timp ce meditam în tăcere în mijlocul altor discipoli, Maestrul îmi dădu un ordin uimitor:

– Ram  Gopal, zise  el, du-te imediat la băile ghat, la templul de la Dasasamedh.

Am ajuns cât am putut de repede în acel loc retras. Noaptea era senină, luna şi stelele străluceau. O perioadă de timp am rămas aşezat în linişte, apoi o lespede uriaşă din piatră mi-a atras atenţia lângă picioarele mele. Ea se ridica încet, descoperind intrarea unei grote subterane. Forma unei femei extraordinar de frumoasă a ieşit din criptă şi plutea în aer. Înconjurată de o aureolă difuză, ea a coborât în faţa mea şi a rămas imobilă, cufundată în extaz. În final, ea s-a însufleţit şi mi-a adresat blând aceste cuvinte:

– Sunt Mataji , sora lui Babaji. Eu i-am rugat, pe el şi pe Lahiri Mahasaya, să vină în această noapte în grota mea, pentru a discuta o problemă de cea mai mare importanţă.

O lumină difuză plutea deasupra Gangelui, luminescenţa ei ciudată se reflecta în opacitatea apelor. Ea se apropia din ce în ce mai repede, pentru a apare, aruncând un fulger orbitor, alături de Mataji şi a se transforma într-o formă umană: cea a lui Lahiri Mahasaya. Acesta se închină umil la picioarele sfintei.

Înainte ca să-mi revin din surpriză, apăru o masă luminoasă, mistică, radiind din cer. Ea coborî într-o clipă într-un vârtej de flăcări şi se materializă într-un tânăr care, am înţeles imediat, era Babaji. El semăna uimitor cu Lahiri Mahasaya, cu diferenţa că părea mult mai tânăr şi avea părul lung şi lucios.

Lahiri Mahasaya, Mataji şi cu mine am îngenunchiat la picioarele gurului. La contactul cu el s-a răspândit în mine o senzaţie de fericire de nedescris.

– Binecuvântată soră, zise Babaji, eu am intenţia să-mi părăsesc corpul şi să mă cufund în Lumina Infinită.

– Am ghicit deja acest proiect, Maestre! Despre aceasta vroiam să discutăm în această noapte. De ce să-ţi părăseşti corpul? l-a întrebat sfânta, privindu-l rugătoare.

–  Ce diferenţă este dacă eu îmbrac cu un voal vizibil sau invizibil oceanul Spiritului meu? A răspuns Babaji.

Inspirată, Mataji replică:

– Nemuritor guru, dacă aceasta nu are nici o importanţă, atunci de ce să te depărtezi de forma ta fizică?

– Aşa să fie, zise solemn Babaji. Nu-mi voi mai părăsi niciodată forma mea fizică. Ea va rămâne mereu vizibilă, cel puţin pentru un mic număr de aleşi. Dumnezeu şi-a exprimat dorinţa prin gura ta.

Cum eu ascultam cu veneraţie această conversaţie între cele două fiinţe divine, Babaji se întoarse spre mine şi zise cu bunătate:

– Nu te teme, Ram Gopal; tu eşti binecuvântat pentru că ai fost martorul acestei promisiuni nemuritoare.

Accentele încântătoare ale vocii lui Babaji se stinseră; forma sa şi cea a lui Lahiri Mahasaya se ridicară lent deasupra Gangelui. O aureolă le-a cuprins corpurile care dispărură în cerul nocturn. Mataji dispăru şi ea în grota sa. Marea lespede de piatră se reînchise de la sine ca sub efectul unui mecanism secret.

Cuprins de extaz, m-am reîntors la locuinţa lui Lahiri Mahasaya. Când, în zori, am îngenunchiat în faţa lui, gurul meu îmi surâse cu simpatie.

– Sunt fericit pentru tine, Ram Gopal: dorinţa ta de a-i întâlni pe Babaji şi pe Mataji, atât de des exprimată, a fost îndeplinită.

Ceilalţi discipoli mi-au mărturisit că Lahiri Mahasaya nu-şi părăsise locuinţa în noaptea precedentă.

– După plecarea ta la ghat de la Dasasamedh, el a ţinut un discurs remarcabil despre nemurire, a zis unul dintre chela (discipol). Pentru prima dată am înţeles versetele din Scripturi după care un om cu realizare divină poate apare simultan în mai multe locuri diferite.

Mai târziu, Lahiri Mahasaya mi-a explicat unele aspecte metafizice referitoare la planul divin relativ la acest pământ, a încheiat Ram Gopal. Dumnezeu l-a ales pe Babaji pentru a rămâne în corpul său în timpul prezentului ciclu mondial. Se vor succeda ere după ere, în timp ce Maestrul nemuritor, spectator al dramei secolelor, va fi prezent pe scena terestră.” 

error: © Asociatia Templet